Misiunea lui Gaius Caesar
În anul 1, împăratul Augustus a decis că „diplomația de la distanță” nu mai este suficientă și l-a trimis pe nepotul și moștenitorul său, Gaius Caesar, în Orient. Nu era doar o vizită de curtoazie; Gaius avea imperium (autoritate supremă) pentru a rezolva „Problema Armeană”.
Regele Armeniei, Artavasdes al IV-lea (susținut de romani), fusese ucis într-o revoltă populară. Rebelii locali, încurajați de aurul parth, refuzau să accepte un alt rege „marionetă” de la Roma.
Obiectivul lui Gaius Caesar era instalarea la putere, în Armenia, a lui Ariobarzanes al II-lea, un rege loial Romei, și eliminarea facțiunilor rebele care hărțuiau garnizoanele romane de la graniță.
„Summit-ul” de pe Eufrat (Primăvara anului 1)
Înainte de a intra cu forța militară în Armenia, Gaius a realizat o manevră diplomatică de geniu în anul 1. El s-a întâlnit cu regele parth, Phraataces, pe o insulă în mijlocul râului Eufrat pentru a negocia neimplicarea parților în luptele pe care romanii le pregăteau în Armenia. Sub amenințarea legiunilor care masau la graniță, parții au acceptat să își retragă sprijinul pentru rebelii armeni.
Această înțelegere a făcut ca rebelii locali armeni să fie izolați, fără sprijinul cavaleriei parthe, în fața „mașinăriei de tocat” romane.
Războiul de munte
Luptele din anul 1 nu au fost bătălii de câmpie, ci un război de gherilă montană. Rebelii armeni foloseau geografia Caucazului în avantajul lor. Cele mai avantajoase acțiuni, pentru ei, erau ambuscadele din trecători! Legiunile romane, obișnuite cu spații largi, trebuiau să mărșăluiască în coloane lungi și înguste prin trecătorile montane, unde rebelii aruncau cu bolovani și trăgeau cu săgeți de la înălțime.
În afară de asta, rebelii se retrăgeau în cetăți construite pe stânci aproape verticale formând așa-numitele fortărețe „cuib de vulturi”. În anul 1, armata lui Gaius a început asedierea sistematică a acestor puncte.
Romanii foloseau baliste și onagri (catapulte) dezasamblate și transportate pe catâri până în vârful munților pentru a bombarda zidurile rebelilor.
Asediul Artagirei (Faza inițială)
Deși asediul final și rănirea lui Gaius au avut loc puțin mai târziu (în anul 2-3), în anul 1 au avut loc operațiunile de încercuire și primele ciocniri sângeroase sub zidurile cetății Artagira.
Rebelii erau conduși de lideri locali (numiți nakharari) care juraseră să nu lase Armenia să devină o provincie romană.
În acest conflict direct, romanii au aplicat tactica „incendiului controlat”, arzând satele din jurul cetăților rebele pentru a tăia aprovizionarea, în timp ce geniștii romani lucrau la subminarea fundațiilor zidurilor.
De ce era acest conflict atât de brutal?
Spre deosebire de germani, care luptau pentru libertate tribală, rebelii armeni erau extrem de bine echipați. Mulți dintre ei aveau armuri de tip parth și erau călăreți excelenți. Un legionar roman din anul 1 se confrunta în Armenia cu un inamic care era la fel de civilizat ca el, dar mult mai adaptat la frigul și altitudinea munților.
Situația la sfârșitul anului 1
Gaius Caesar reușise să curețe drumurile principale, dar rezistența armeană se mutase în „subteran” și în cetățile izolate. Roma părea să câștige, dar prețul plătit în aur și vieți omenești era imens pentru o regiune atât de îndepărtată.
Curiozitate
În timpul acestor campanii, Gaius Caesar era însoțit de un consilier pe nume Marcus Vipsanius Agrippa Postumus și de istoricul Velleius Paterculus, care ne-a lăsat mărturii oculare despre cât de „sălbatici și vicleni” i se păreau rebelii armeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu